Dinamo este lider în Liga I după 10 etape, având un avans de patru puncte față de locul secund, și 10 puncte în fața Stelei, eterna rivală.
Ionel Ganea spune că se cunoaște mâna antrenorului Liviu Ciobotariu, care a reușit să revitalizeze echipa „câinilor”.
„Un merit mare îl are Liviu Ciobotariu și binențeles echipa. Dacă nu apar ghinioane legate de accidentări și lotul va fi întărit la iarnă, pot să câștige titlul.” a spus Ionel Ganea la „Ora de ProSport”.
Fostul internațional crede că pentru a face performanță ca fotbalist trebuie să ai o viață extrasportivă liniștită.
„Jucătorii cu experiență și căsătoriți reușesc să aibă continuitate. Pentru un jucător contează mult viața extrasportivă, unul trecut de 30 de ani nu mai vrea o viață aventuroasă.” a precizat Ganea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER